Reforma Pensiilor Private

{buzz-post}
{facebook-share}



Pensiile private obligatorii – O reforma pentru stat, o sansa pentru cetateni

De ce a fost necesara reforma?

SCHIMBARILE DEMOGRAFICE din ultimele decenii, respectiv imbatranirea populatiei si scaderea natalitatii, precum si presiunile financiare asupra sistemelor de pensii cauzate de aceste schimbari au condus la cautarea unor alternative la vechiul sistem public de protectie sociala.

In 2020, 17,5% din totalul populatiei va avea peste 65 de ani, in conditiile in care, in anul 2005, procentul era de aproximativ 15%. In anul 2050, 30% din populatie va depasi varsta de 65 de ani, potrivit unui studiu al Departamentului pentru Afaceri Economice si Sociale din cadrul ONU(2006).

IN CONTEXTUL IMBATRANIRII populatiei, statele lumii, inclusiv cele dezvoltate economic, cu sisteme de securitate sociala de traditie au implementat reforme sustinute pentru garantarea sustenabilitatii financiare pe termen mediu si lung si pentru asigurarea unor pensii mai mari.

Ce presupune reforma?

Scopul reformei este nu numai de a majora veniturile pensionarilor in viitor si de a reduce proportia de dependenta fata de sistem, insa si de adaptare a catorva caracteristici de proiectare a pre-tranzitiei la noile conditii politice si economice. In toate cazurile aceasta inseamna o miscare de la politica de redistribuire universala catre sisteme in care beneficiile sant mai individualizate si legate de venituri.

Reforma pensiilor a insemnat extinderea bazelor sistemului de pensii prin adaugarea a inca doua surse de pensie (Pilonul II si Pilonul III), suplimentar la pensia publica de stat (Pilonul I). Astfel sa implementat sistemul de pensii multipilon propus de Banca Mondiala.

Reforma, in Romania, a avut ca si durata patru luni de zile (de la 17 sept. 2007 pana la 17 ian. 2008).

Alte exemple ale reformei pensiilor vom intalni in tari precum Croatia (unde reforma sistemului de pensii a demarat in anul 1999), Letonia (1995), Polonia (1999) sau Ungaria (1997).

SPRE DEOSEBIRE de vechiul sistem bazat pe solidaritatea intre generatii, de tip de tip “pay as you go” (Pilonul I), noile fonduri de pensii sunt constituite prin contributiile individuale ale participantilor, fiind administrate de catre companii private.

Pilonul I, respectiv asigurarile sociale, reprezinta un sistem de pensii cu contributie obligatorie, aflat in administrarea statului. Conform acestui sistem, numit si PAYG (Pay As You Go – engl.), persoanele active (salariatii) contribuie la pensiile celor retrasi din viata activa (beneficiarii). In sistemul multipilon, pensiile publice ofera o pensie de baza, minimala, care este completata de catre Pilonii II si III, avand totodata si un pronuntat rol social, de redistribuire a veniturilor.

Pilonul II se constituie din fonduri de pensii cu contributie obligatorie, administrate nu de catre stat, ci de catre operatori privati. Este vorba fie despre societati de administrare specializate, fie despre companii de asigurare. Fiecare persoana contribuie cu un anumit procent din venituri pe durata vietii active intr-un cont individual.

Pensia privata obligatorie pensie permite redirectionarea din contributiile de asigurari sociale a 2% din salariul brut intr-un fond de pensii private. Ulterior, acest procent creste cu 0.5% pe an pana la 6% in 2015. Contributia la acest pilon nu reprezinta o plata suplimentara pentru angajat, ci doar o redirectionare a 2% din contributiile sociale (9,5%) catre un fond de pensii administrat privat.

Persoanele angajate cu varsta cuprinsa intre 18 si 35 de ani au fost obligate sa adere un Fond de Pensii administrat privat. Pentru angajatii cu varsta cuprinsa intre 36 si 45 de ani, aderarea a fost facultativa.

Pilonul III este denumirea data sistemului de pensii facultative, administrate privat, bazate pe conturi individuale. Pilonul III difera de Pilonul II prin urmatoarele:

  • caracterul facultativ al aderarii
  • participantul poate opta sa adere la mai multe fonduri
  • varsta maxima a participantiilor la Pilonul III este de 52 de ani
  • valoarea contributiei este de minim 60 RON / luna si maxim 15% din venitul lunar brut
  • suma maxima care se poate deduce este de 400 EURO pentru angajat si respectiv 400 EURO pentru angajator

Avantajele participantiilor unui fond de pensii

  • Venit mai mare: Contribuind la sistemul pensiilor private obligatorii, vei avea siguranta ca la pensie vei primi un venit suplimentar, care se adauga la pensia de stat.
  • Rentabilitate mai ridicata: Pensia privata are o rentabilitate mai ridicata decat pensia de stat deoarece banii sunt investiti pe termen lung.
  • Fara costuri suplimentare: Pensia obligatorie nu necesita costuri suplimentare fata de actualele sume platite. Ca salariat, vei suporta aceeasi contributie, singura diferenta fiind schimbarea administratorului.
  • Libertate de decizie: Poti decide la ce fond de pensie, respectiv societate, sa aderi si iti poti transfera contul de la o societate la alta, fara restrictii, dupa primii 2 ani.
  • Transfer simplu: Transferul contributiei catre sistemul privat este simplu, tot ceea ce trebuie sa faci fiind sa semnezi un contract care face dovada alegerii societatii de pensii private. Titlu de proprietate: Banii acumulati se strang intr-un cont individual si reprezinta proprietatea ta.
  • Acces la informatii: Ca participant, vei avea acces deplin la informatiile despre contul tau; vei stii cati bani s-au strans, care a fost rentabilitatea fondului in timp si orice lucruri pe care care vrei sa le stii despre contul tau.
  • Plata automata: Contributiile pentru pensile private obligatorii sunt platite direct de catre angajator, nu este necesara deplasarea ta la sediul societatii pentru efectuarea platilor.
  • Garantarea pensiei: Pensiile private sunt garantate prin intermediul mai multor mecanisme: legislatie, institutii de stat care supravegheaza activitatile specifice de desfasurare, control asigurat de catre depozitar (banca). Conform legii, un fond de pensii nu poate da faliment si, astfel, nu exista pericolul de a pierde suma pe care ai acumulat-o in cont.
  • Pensie viagera: Suma pe care o investesti o vei primi inapoi, doar sub forma unei pensii viagere (care iti va fi platita pe toata durata vietii).
  • Posibilitatea mostenirii: In cazul decesului, suma de bani acumulata va fi transmisa mostenitorilor tai legali, ceea ce inseamna ca banii nu se pierd. Mostenitorii pot primi suma de bani fie ca plata integrala, fie sub forma unor rate esalonate pe maxim 5 ani.

Reforma in cifre:

  • 4.752.942 de persoane au aderat la un fond de pensii pana in mai 2008 (conform Comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private)
  • Initial au fost 18 fonduri de pensii, ulterior au ramas doar 14
  • Reforma a durat 4 luni de zile
  • Comisionul pentru un contract de aderare la un Fond de Pensii aducea unui agent intre 40 si 250 ron

Despre avantajele colaboratorilor (agentilor de marketing)

Zeci de mii de agenti de marketing au lucrat in timpul reformei pensiilor private si au impartit comisioane care se ridica la suma de aproximativ 500.000.000 RON.

Concurenta intre agenti a fost mare datorita faptului ca s-au oferit comisoane substantiale pentru a o activitate simpla.

Printre agentii de marketing au fost: studenti si profesori, persoane cu experienta in vanzari si persoane fara experienta in vanzari, secretare si directori, persoane atat din mediul urban, cat si din mediul rural, de la simplii angajati la persoane cu functii importante, someri, pensionari si persoane cu o situatie financiara buna. Cu totii au castigat comisioane importante, dar pentru 5% dintre agenti aceasta reforma a insemnat un mare pas inainte. Ei au castigat mii, zeci de mii si poate sute mii de lei.

Printre agentii de succes din timpul reformei pensiilor private se numara si membrii echipei WoW Development, initiatoarea proiectului “Reforma asigurarilor”.

Acum consideram ca este datoria noastra sa oferim cat mai multor persoane sansa de a isi imbunatati considerabil situatia financiara. Debutul colaborarii cu WoW Development il reprezinta implicarea in reformele ce vor urma in Romania. Este vorba despre o activitate simpla care poate aduce beneficii substantiale chiar si intr-o perioada scurta de timp.

Cititi si despre reforma reforma asigurarilor imobiliare si reforma asigurarilor de sanatate.



Leave a comment

Donatii – Fundatia E31 Pentru Viitor

Adsense

eTarget

toateBlogurile.ro De Succes on LinkedIn
reverse phone lookupTattoo DesignsSEO